Cum să-ți ții sub control simptomele prostatei mărite

Când un bărbat ajunge la aproximativ 25 de ani, prostata începe să crească. Această creștere naturală este numită hiperplazie benignă de prostată (HBP). Deși 50-60% din bărbați nu vor avea nicio problemă, restul pot suferi de dificultăți la urinare cu un impact semnificativ asupra vieții lor. HBP este o afecțiune benignă care nu duce la cancer de prostată, deși cele două probleme pot coexista.

Afectiunea devine din ce în ce mai frecventă odată cu înaintarea în vârstă, în special după 50 de ani. Deși nu se cunoaște cauza exactă a HBP, aceasta poate fi cauzată de modificări produse de anumiti hormoni, în special testosteron, conform Agendei Medicale Merck.

Cum recunoaștem hipertrofia benignă de prostată?

Pe măsură ce prostata crește, aceasta comprimă treptat uretra și blochează fluxul urinar, dificultățând eliminarea urinei. Astfel, atunci când un bărbat cu HBP urinează, vezica nu se golește complet, crescând riscul de apariție a calculilor urinari și a infecțiilor de tract urinar.

Aproximativ 40% dintre bărbații cu prostata mărită prezintă unul dintre următoarele simptome:

  • Flux urinar slab, intrerupt sau ezitant
  • Urinare mai frecventă, mai ales pe timp de noapte
  • Nevoie stringenta de a urina, deoarece vezica nu este evacuată complet

Tratamentul hipertrofiei benigne de prostată

Medicul urolog va recomanda un tratament în funcție de mărimea prostatei, de gravitatea simptomelor și a complicatiilor generate – infectii ale tractului urinar, afectarea functiei renale, prezenta sangelui in urina, litiaza renala.

Tratamentele sunt în mod constant îmbunătățite. Pacienții și medicii au acum mai multe medicamente din care pot alege opțiunile cele mai potrivite. În plus, există și opțiuni de tratament chirurgical – mai eficiente și cu mai puține efecte secundare decât în trecut.

Pe lângă tratamentul prescris de medic, în cazurile în care simptomele nu sunt atât de severe, pacienții cu prostata mărită pot urma câteva recomandări simple pentru a-și ameliora simptomele și pentru a-și îmbunătăți considerabil viața.

Este nevoie de o monitorizare regulată a afecțiunii, pentru a te asigura că ții la distanță posibilele complicatii. Dacă ai mai multe simptome îngrijorătoare, medicii încep prin a-ți recomanda o combinație între medicamente și modificări ale stilului de viață. Adesea, acest lucru este suficient pentru a ameliora simptomele cele mai grave și pentru a preveni nevoia de intervenție chirurgicală.

Tine sub control simptomele prostatei mărite!

  • Redu stresul prin practicarea regulată de exerciții fizice și prin folosirea tehnicilor de relaxare, cum ar fi meditația. Situațiile tensionate și agitate pot duce la urinări mai frecvente, iar reducerea nivelului de stres poate rezolva această problemă.
  • Asigură-te că golești complet vezica urinară atunci când mergi la baie. Acest lucru va reduce plimbările ulterioare la toaletă.
  • Discută cu medicul urolog despre toate medicamentele prescrise și cele pe care le iei fără prescripție medicală, deoarece unele dintre acestea pot avea ca efecte adverse dificultăți la urinare. Medicul va ajusta dozele, va modifica frecvența cu care iei aceste medicamente sau îți va prescrie o altă medicatie, în funcție de fiecare caz în parte.
  • Evită consumul de lichide seara, în special băuturile alcoolice sau cele care conțin cafeină. Ambele pot afecta tonusul muscular al vezicii urinare și ambele stimulează rinichii să producă urină, ceea ce duce la o nevoie mai mare de a urina pe timp de noapte.

Pentru mai multe informații despre simptomele prostatei mărite și soluțiile disponibile, vizitați Prostanol.

FAQs

În continuare, găsiți câteva întrebări frecvente despre hipertrofia benignă de prostată:

  1. Ce este HBP?
    Hipertrofia benignă de prostată (HBP) este o creștere a prostatei care poate duce la dificultăți la urinare.
  2. Cum se poate trata HBP?
    Tratamentul HBP poate include medicamente, modificări ale stilului de viață și, în cazuri severe, intervenții chirurgicale.
  3. Când ar trebui să consult un medic?
    Dacă aveți simptome precum urinări frecvente sau dificultăți la urinare, este recomandat să consultați un medic urolog.
  4. Pot preveni HBP?
    Nu există o modalitate garantată de a preveni complet HBP, dar menținerea unui stil de viață sănătos și monitorizarea regulată a sănătății prostatei pot ajuta la reducerea riscului.

Concluzie

Hipertrofia benignă de prostată poate fi o afecțiune inconfortabilă, dar cu tratament corespunzător și modificări ale stilului de viață, simptomele pot fi ținute sub control. Consultă un medic urolog pentru un diagnostic și un plan de tratament adecvat. Nu uita să urmezi sfaturile menționate mai sus pentru a-ți ameliora simptomele și pentru a-ți îmbunătăți calitatea vieții.

Surse: Agenda Medicală Merck, ediția a II-a, 2011 www.health.harvard.edu

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *